Nestins

Cu: Mişa Şerban şi Vladimir Albu
Voce: Zoltan Octavian Butuc
Scenograf: Cristian Stănoiu
Muzica: Armand Amar, extrase din muzică de film

Un specacol de teatru-dans fără prea multe cuvinte, inspirat din poeme persane de dragoste, care te lăsă fără cuvinte.
Bun, introducere cu un pic de copy-paste și a se observa persoana a III-a, aruncată în față, cu speranța de a da un aer mai oficial frazei.

Și stop!

Intru în casa veche în care se va ține piesa. Știu locatia, de ultima oară când am lăsat tramvaiul să treacă pe lângă ea înca vreo 2 stații.
Puțină lume și scaune înalte. Scena, găzuită între două camere, nu mi-a inspirat incredere. Așa că m-am dus să îmi cumpăr bere. Cred că era și un caine pe acolo sau așa ceva. În drum spre bar, decorul m-a asigurat că piesa are potențial. Nu aveam cum să-l contrazic.

Piesa dă să înceapă, eu cocoțat pe un scaun, câțiva tineri pe parchet. Și piesa începe. Nu aş putea spune că am urmărit piesa cu sufletul la gură. Și asta pentru că se suise în spatele meu, mă tinea strâns în brate de parcă îi era frică să nu mă mișc și preventiv îmi mai punea și mâna la gură de abia mai puteam să respir.

Și stop!

E o piesă care se trăiește.

Și stop!

E o piesă care îmi trăiește undeva pe retină, undeva între scăriţă și nicovală, agățată între doi neuroni rămași cu gândul la spectacol.

Și stop!

Nota: 10 (subiectivă şi dată doar cu rol de comparaţie cu alte piese)

Sfat: Nu mă credeţi pe mine, mergeţi la piesă, la cât mai multe piese, încercaţi să fiţi mai puţin hăhăitori, opriţi telefonul şi bucuraţi-vă de piesă.

PS: A nu se citit! E pentru mine, să nu uit: e cel mai bun spectacol de teatru-dans văzut în ultimele 6 luni.